Scurt istoric

Ea face parte din ,,Ţara de Sus a Moldovei" şi aparţine ,,Ţinutului Dorohoi" cu denumirea de ,,Pomaria" (după harta lui Dimitrie Cantemir).

Ca aşezare localitatea Pomârla se învecinează la nord cu Ucraina, la nord - est cu comuna Cristineşti, la est cu comuna Ibăneşti, la sud - vest cu comuna Hilişeu-Horia iar la nord - vest cu Ucraina ocupând astfel o parte din dealurile estice ale Carpaţilor Răsăriteni, umbrită fiind de  vestiţii ,,Codrii ai Herţii".

Localitatea Pomârla are în componenţa sa cătunele: Ghiorţeni, Pomârleni, Martineni (Ciocoieni), Poiana, Vatra, Ţigănimea şi Hliboca (astăzi Hulubeşti). Ca asezare, este un sat răsfirat cu multă verdeaţă, livezi şi o diversitate  de pomi.

Denumirea de Pomârla, etimologic după Vasile Bogrea ar veni din limba slavă: ,,pomrl, pomare" care ar însemna - loc acoperit de pomi, loc întunecos sau loc mocirlos datorită unor locuri la şes cu bahnă (mocirlă). De numele Pomârla sunt legate şi o serie de legende unde mai apar şi alte denumiri cum ar fi: Pomerla, Pamula Poumerla - într-un dialect tătărăsc ar însemna ,,după moartă" (,,Din legendele Botoşanilor" de Elida Agrigoroaie sau ,,Legendele Dorohoiului" de Octav Guţic).

Pomârla este o aşezare veche şi pare a trece pragul descălecatului. Pentru prima dată, după cum spune Gheorghe Ghibănescu, apare mentonata la anul 1420 când domnitorul Alexandru cel Bun dăruieşte „o proprietate lui popa Draghie în Pomârla - Ţinutul Dorohoiului". Aceasta proprietate se va împărţi la urmaşi în 12 generaţii iar la 1760 proprietatea Pomârla va intra în stăpânirea Başoteştilor.

Începând cu această dată, Başoteştii pătrund în Pomârla şi odată cu ei se poate discuta şi despre viaţa bisericii ca locaş de cult. Pe vremea când Pomârla era stăpânită de Dumitraşcu Macri, exista o biserică de lemn din secolul al XVII-lea cu hramul Sf. Cuv. Paraschiva situată în curtea conacului, după cum reiese din înscrisurile de pe cărţile: a) Ermologhion din 1684, Veneţia b) Antologhion Slavon sec. al XVII-lea. Această biserică rămane moştenirea lui Constantin Başotă, apoi fiului acestuia Ioniţă Başotă (1762-1846), ea deservind aproape o sută de ani pe creştinii ortodocşi  de pe aceste meleaguri.

Devenind unul dintre cei mai bogaţi boieri ai vremii din Moldova, Ioniţă Başotă, cere binecuvântare de la Mitropolitul Moldovei I. P. S. Veniamin Costachi, să pună piatra de temelie pentru o nouă biserică. Lucrările încep în primăvara anului 1811 şi se termină în primăvara anului 1813, iar pe 21 mai al aceluiaşi an, noua biserică, este sfinţită de către mitropolit cu hramul ,,Duminica Tuturor Sfinţilor". Vechea biserică de lemn este dăruită  cu binecuvântarea I.P.S. Veniamin celor din satul Corjăuţi, sat ce aparţinea de moşia Pomârla.

Datorită tulburărilor politice, Ioniţă Başotă pleacă în Basarabia, la Chişinău, unde avea locuinţa şi cele mai multe domenii, lăsand Pomârla în grija vătafilor. Fiul lui, Anastasie se întoarce la Pomârla, iar la vârsta de 19 ani preia frâiele moşiei. El va fi cel care se va ocupa de pământ, de refacerea conacului şi de îngrjirea celor două biserici din Pomârla şi Corjăuţi.

Biserica este construită din piatră şi cărămida acoperită cu tablă de cupru. Din punct de vedere arhitectural, la exterior are forma de navă, în interior uşor treflată iar pe acoperiş se ridică semeţ trei turle impunătoare iar unul dintre ele deserveşte drept turn clopotniţă.

Cu trecerea anilor s-au impus lucrări de renovare, reparaţii şi întreţinere ce au început a fi efectuate de către Anastasie Başotă (1797-1869). Astfel,  între anii 1846 - 1847 se fac lucrări de întreţinere a bisericii şi transferare a osemintelor primilor ctitori ai bisericii de lemn în biserică şi fixarea unei plăci de marmură pe peretele de deasupra mormântului (gropniţei) familiei Macri şi Başotă.

La numai zece ani de la ultima reparaţie, Anastasie Başotă hotărăşte în 1857 să intre cu sfântul locas în reparaţie totală, consolidând clădirea şi înălţând turnurile, acoperindu-le cu  tablă de cupru. Terminând lucrările la exterior, împodobeşte interiorul cu sfinte odoare lucrate în atelierele Kievului după cum urmează: Sfânta Catapeteasmă lucrată în lemn de tei, frumos ornamentată împreună cu toate icoanele de pe ea, iar pe partea din spate îmbrăcată cu muşama, pe care este pictat Simbolul de credinţă cu cele douăsprezece articole, la bază fiind patru icoane ce reprezintă patru Sfinţi fără nume; pe Sfînta Masă, un Sfânt Chivot de argint în greutate de unsprezece kilograme, cu trusă pentru Sfânta Împărtăşanie ambele având inscripţionat anul 1857 iar pe spatele Sfântului Chivot fiind gravate un chip de cavaler și inscripția ,,ANASTASIUS DE BASCHOTTA"; pe Sfânta Masă, o Sfântă Evangelie tipărită la Neamţ în anul 1813, îmbrăcată  în  argint şi aur  filigranat având pe cele două coperţi câte cinci engolpioane emailate şi împresurate cu pietricele semipreţioase. A mai cumparat pentru Sfânta Masă două Sfinte Cruci pentru binecuvântare, una lucrată pe lemn de măslin sculptată microscopic şi aşezată pe oglindă de argint pentru a scoate în evidenţă cele douăsprezece praznice împărăteşti în cinstea Domnului Hristos pe o parte şi în cinstea Maicii Domnului pe cealaltă. Din Kiev au fost aduse și un rând de Sfinte vase lucrate artistic în aur şi argint, sfeşnice de argint pentru Sfânta Masă, cinci sfeşnice mari din alamă, apoi cinci candele mari de argint, altele din alamă cu braţe pentru lumânări în număr de şapte bucăţi. Ceea ce iese în evidență este un Sfânt Epitaf lucrat pe brocard turcesc cu fir de aur şi argint cu inscripţia: ,,ANASTASIUS DE BASCHOTTA – MDCCCLXVII”.  

Cu mare fast au fost aduse de la Kiev clopotele, unul mare cu o greutate de 1000 kg, altele două mai mici acordate unul pe nota SI iar celălalt pe nota LA, în greutate fiecare de 250 kg şi alte trei mai mici pentru mână. Odată cu terminarea  lucrărilor  biserica şi toate aceste odoare sunt sfințite de către I.P.S. Sofronie Miclescu, mitropolit la acea dată.

În biserică pe peretele de vest în pronaos este pictat tabloul votiv al ctitorilor  în mărime naturală: Ioniţă Başotă, soţia sa Elena, fiul lor Anastasie Bașotă, alaturi de fiica sa Sofia, ulterior fiind adaugat portretul preotului A(f)tanasie Ghiorghiescu.

Sfântul locaş a mai fost renovat între anii 1887 - 1891 sub coordonarea preotului A(f)tanasie Ghiorghiescu cu venitul de pe cele 200 fălci pământ lăsat prin testament de către Anastasie Başotă, apoi în anul 1943 prin strădania preotului econom Vasile Amălinei ajutat de obşte, de foştii elevi ai Liceului ,,Anastasie Başotă", de Guvernământul Bucovinei şi de Ministerul Educaţiei Naţionale. Alte reparaţii asupra sfântului locaş au avut loc între anii 1968-1969 prin grija peoţilor Vasile Amălinei şi Neculai Buţincu sub directa coordonare  a arhitectului Adrian Bălineanu (fiu al satului). Lucrări de anvergură  asupra sfântului locaş  au avut loc cu binecuvântarea I.P.S. Daniel - între anii 1992-1993, când s-au executat lucrări  de întreţinere pe exterior iar interiorul a fost pictat în tehnica ,,en fresco" de către pictorul Dimitrie Vasilcin. Lucrările au fost coordonate şi supravaveghiate de preotul ic. stavr. Niţă Ioan-Eugen şi epitropul Mihai Ababei, cheltuiala fiind toată suportată de către enoriaşii parohiei.

Biserica din Pomârla este monument istoric  şi figurează pe lista patrimoniului  cu numarul 3000.